10 ani de la cataclism

Abundă comentariile în presa internațională despre „lecțiile învățate“la 10 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, ce a declanșat criza financiară și economică catastrofală ce a urmat. Christine Lagarde, cu obișnuitele sale acuitate și simț de comunicare, susține că dacă am fi avut un Lehman Sisters, criza probabil că nu ar fi existat. Fraza a făcut instantaneu înconjurul lumii.

În căutare de fraze ce devin știri, riscăm însă să pierdem esențialul din învățămintele celui mai dramatic eveniment al primului sfert de secol, ale cărui consecințe continuăm și vom continua să le resimțim. Și ale cărui cauze mai profunde continuăm să le ignorăm. La noi, situația este tratată cu și mai multă indiferență sau este citită în registru politic și preelectoral.

Cei mai mulți lideri de opinie consideră că principala cauză a fost excesul de dereglementare și supravegherea superficială (sau chiar complice) a piețelor financiare în SUA și în lumea dezvoltată. În economiile emergente, cum a fost situația în cazul nostru, explicația standard ar consta în „deficitele duble“- cel bugetar și cel de cont curent din perioada în care „economia duduia”. Adevărul este însă mai profund și arată o deficiență structurală. Atât la noi, cât și în economiile dezvoltate. Primul motiv central este cel al modelului de creștere, respectiv de dezvoltare, adoptat ca dogmă economică globală, mantră a globalizării și fetiș al reformelor din Europa Centrală și de Est. De la „Reagonomics“în anii ’80 și Consensul de la Washington de după căderea comunismului și până la „turbocapitalismul“financiar care a condus la Marea Criză de acum 10 ani nu a fost decât un pas. O convingere neclintită că piețele libere sunt perfecte și că alocarea resurselor prin această metodă este cea mai eficace strategie. „Trickle-down economics“a funcționat doar pentru cei 1% din vârful piramidei sociale, inegalitățile de venituri și mobilitate socială s-au accentuat.