100 Cele mai valoroase companii din România - 2019. Auchan România
Retailerul francez Auchan, prezent pe plan local încă din 2006, și-a diversificat portofoliul din România în ultimii ani pariind pe mai multe formate de magazine și chiar și pe deschiderea unor restaurante cu specific românesc.
Decizia companiei de a-și diversifica formatele a venit într-o perioadă în care deja alți competitori făcuseră acest lucru. Spre exemplu, conaționalii de la Carrefour sunt retailerul care acoperă deja aproape toate segmentele de piață.
Mai mult, supermarketurile și proximitatea modernă câștigă de câțiva ani tot mai mult teren de piață odată cu modificarea comportamentului de consum al românilor, care merg mai degrabă mai des la magazin pentru a cumpăra mai puține. Anterior, în perioada 2007-2008, când comerțul modern abia se dezvolta, hipermarketurile erau principala destinație de cumpărături. Consumatorii mergeau în weekend și își umpleau coșurile la shopping pentru săptămâna ce urma.
Auchan a intrat pe piața locală în 2006 când a deschis primul său hipermarket în cartierul bucureștean Titan. În primul deceniu de activitate în România compania a pariat în special pe acest format pentru ca în ultima perioadă să dezvolte și alte segmente de piață – proximitate și supermarketuri, magazine de haine și cosmetice și mai nou online.
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Producătorul de componente pentru industria aerospațială Sonaca din județul Cluj a trecut pe pierdere în 2025, la afaceri de peste 84 mil. leiAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026