16 noiembrie 2014 - Ziua renașterii României

La ora când scriu rândurile de față nu știu cine este noul președinte al României. Se va alege probabil cu câteva voturi față de celălalt. Ambii trăiesc ceea se poate numi „dilema prizonierului”: nu vor ști niciodată cu certitudine dacă votul negativ i-a desemnat câștigători. Și e o dilemă aproape perfectă: 50%-50%. E votul de blam oficial al poporului român asupra întregii clase politice. 16 noiembrie 2014 va rămâne în istoria acestui neam ca ziua în care pomana electorală, statisticile „oficiale” și alte strategii validate cu alte ocazii și-au dovedit totala inutilitate. Fitilul a fost aprins de emigrantul român. De cel care acum două săptămâni a fost umilit în tentativa lui de a-și exercita un drept absolut natural și care, cu semeție cum probabil ar spune Dan Puric, a întors astăzi și celălalt obraz. S-a așezat înzecit la coadă cu același scop. A suportat ploaie și umilință din partea unui așa-zis demnitar conațional care îl îndemna să meargă 400 de kilometri mai departe de Paris pentru a evita coada. Semnalul de afară a reaprins demnitatea din țară. A învins comoditatea și sentimentul de totală inutilitate generând o prezență masivă la vot. Care probabil va răsturna până la urmă „calculele hârtiei”.

La ora când scriu rândurile de față nu știu cine este noul președinte al României. Dar știu sigur cine a câștigat alegerile de astăzi, 16 noiembrie 2014. Poporul român a câștigat detașat aceste alegeri. Și-a regăsit demnitatea. Stând la coadă pe zeci de kilometri afară și arătând lumii întregi „profesionalismul” clasei politice autohtone. Am văzut grupuri întregi de tineri mergând la ora 19.30 să voteze. M-au făcut mândru să le fiu sau să le fi fost profesor unora dintre ei. Le mulțumesc.

Ce s-a întâmplat astăzi îmi întărește ideea că această țară era mult mai departe dacă nu se pricopsea cu o clasă politică ce nu i-a dorit niciodatădezinteresat binele.