Versiunea completă
Turism & Hoteluri

20 de ani de Irish pub dâmbovițean

Oamenii veseli se adună acolo unde este mâncare bună. Este și motto-ul puburilor irlandeze din bucurești, unde atmosfera plăcută,cu muzică, mâncare și bere îmbie tot mai mulți clienți, fie ei români sau insulari. În ultima vreme, bucureștiul s-a umplut de localuri de acest gen, care îi invită pe cei care le trec pragul să-și lase banii la jocurile de darts antrenate de berea irlandeză.

Ioana Matei · 1 martie 2013 · 2 min de citit

Oamenii veseli se adună acolo unde este mâncare bună. Este și motto-ul puburilor irlandeze din bucurești, unde atmosfera plăcută,cu muzică, mâncare și bere îmbie tot mai mulți clienți, fie ei români sau insulari. În ultima vreme, bucureștiul s-a umplut de localuri de acest gen, care îi invită pe cei care le trec pragul să-și lase banii la jocurile de darts antrenate de berea irlandeză.

Geamuri mari, lumânări care se reflectă în halbe pline cu bere, portrete ale lui George Bernard Shaw și William Butler Yeats, dar și poze cu echipa Arsenal, voci care se aud mai tare decât muzica, mobilă veche din lemn, halbe pline cu bere brună sunt câteva elemente din decorul primului Irish pub din țară, The Dubliner. La barul înalt, cu un laptop în față și purtând cu eleganță un fular, se află autorul scenografiei: David Larkin, cel care a deschis primul Irish pub din România. În limba engleză, Larkin este primul “publican” – termenul derivă din denumirea internațională de “public house” din care se trage “pubul” popular în cultura britanică, irlandeză și australiană și, de 20 de ani, și cea românească.

“Era ajunul Crăciunului din 1993, o seară ploioasă și mohorâtă, stăteam într-un bar înghețat și atunci mi-a venit ideea: orașul ăsta are nevoie de un pub.” Larkin a venit aici în 1991, împreună cu fosta soție de origine română, cu care locuise până atunci în Africa de Sud. Chiar dacă primele amintiri pe care le are sunt despre mineri și gaze lacrimogene, constată că, per ansamblu, “România a fost bună cu mine”. A observat că în perioada în care a venit aici existau oportunități peste tot, nu erau supermarketuri, baruri și restaurante: “Obișnuiam să mergem la restaurantul Victoria și chelnerii ascundeau meniurile, ca să nu aflăm prețurile reale”.

Citește și