2025 intră în istoria Bursei de Valori București: primul an din 2004 încoace cu o singură lună de scădere și un raliu aproape neîntrerupt spre maxime istorice
2025 intră în istoria Bursei de Valori București drept primul an din 2004 încoace în care indicele BET a avut practic doar o singură lună negativă, aprilie, în timp ce restul anului a fost dominat de creșteri aproape neîntrerupte, într-un…
2025 intră în istoria Bursei de Valori București drept primul an din 2004 încoace în care indicele BET a avut practic doar o singură lună negativă, aprilie, în timp ce restul anului a fost dominat de creșteri aproape neîntrerupte, într-un raliu care a dus piața la maxime istorice și la una dintre cele mai bune performanțe din Europa.
La o privire strict statistică, BET a consemnat două luni „pe minus” în 2025, martie și aprilie. În realitate însă, scăderea din martie, de doar -0,04%, echivalează mai degrabă cu o stagnare tehnică decât cu o corecție propriu-zisă. Aprilie rămâne astfel singura lună cu adevărat negativă, cu un recul de aproximativ 2%, într-un an în care piața a închis la final cu un avans de circa 45% pe preț și de aproximativ 55% dacă sunt incluse dividendele.
O astfel de structură a evoluției lunare – un singur episod clar de corecție într-un an întreg – nu s-a mai repetat la Bursa de Valori București din 2004, într-o perioadă complet diferită ca dimensiune, lichiditate și maturitate a pieței, potrivit datelor agregate de ZF.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026