39 de salariați ai Unilever România, confirmați cu coronavirus. “Nu am închis nici o linie de producție”, afirmă reprezentanții companiei
Compania Unilever, care deține o unitate de producție la Ploiești, unde lucrează 620 de persoane (salariați și colaboratori), are 39 de angajați testați pozitiv la noul coronavirus. Aceștia provin din rândul celor care au fost trimiși în izolare la domiciliu,…
Compania Unilever, care deține o unitate de producție la Ploiești, unde lucrează 620 de persoane (salariați și colaboratori), are 39 de angajați testați pozitiv la noul coronavirus. Aceștia provin din rândul celor care au fost trimiși în izolare la domiciliu, din aceeași tură cu angajatul care a informat prima dată că are simptome specifice coronavirusului.
În momentul în care simptomele acestui salariat s-au concretizat într-un rezultat pozitiv, conducerea companiei a dispus testarea tuturor angajaților din tura respectivă și astfel s-a ajuns la un total de 39 de cazuri.
„Nu am închis nici o linie de producție, însă confirmăm că avem angajați ai fabricii Unilever din Ploiești care au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Colegii noștri din producție lucrează în ture separate și nu au contact direct cu ceilalți colegi din alte ture. Astfel, când am fost informați că unul dintre angajați prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus, am decis izolarea la domiciliu a întregii ture a angajatului care prezenta simptome. Nici unul dintre colegii din tura respectivă nu a venit la locul de muncă din acel moment. De asemenea, am luat decizia de a testa toți angajații și colaboratorii din unitatea din Ploiești, proces care este în plină desfășurare.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026