Versiunea completă
Business Construct

67. Egger România

Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază de lemn cu același nume, își face anul acesta intrarea în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din România, cu o evaluare de 439 de milioane de euro, care plasează firma pe locul 67.

Alina-Elena Vasiliu · 21 decembrie 2022 · 1 min de citit

Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază de lemn cu același nume, își face anul acesta intrarea în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din România, cu o evaluare de 439 de milioane de euro, care plasează  firma pe locul 67.

Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 41% față de anul precedent. Profitul a crescut de peste trei ori, de la 65 de milioane de lei în 2020 la 225 de milioane de lei în 2021, în vreme ce numărul de angajați s-a majorat cu 24, până la 807. Din cifra de afaceri de 2,1 miliarde de lei, peste 70% (adică 1,5 miliarde de lei) au fost venituri realizate la export.

Compania deține pe piața locală un birou de vânzări la București, o fabrică în Rădăuți și trei puncte de colectare a lemnului reciclabil, respectiv paleți deteriorați, mobilier vechi, deșeuri de plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn, deșeuri lemnoase de la construcții și demolări, deșeuri lemnoase municipale sau biomasă – Egger Timberpak la Cernica, Chitila și la Cluj.

Citește și