7 avantaje versus 7 dezavantaje pe care le aduce programul „O familie, o casă”
De curând guvernul a anunțat înlocuirea prin ordonanță de urgență a programului „Prima casă” cu cel „O familie, o casă”. Noul program se dorește a fi unul care să faciliteze accesul persoanelor fizice la achiziția unei locuințe. Cu toate acestea,…
De curând guvernul a anunțat înlocuirea prin ordonanță de urgență a programului „Prima casă” cu cel „O familie, o casă”. Noul program se dorește a fi unul care să faciliteze accesul persoanelor fizice la achiziția unei locuințe. Cu toate acestea, este posibil ca el, în forma în care este propusă spre dezbatere publică, să aibă chiar efectul advers: să limiteze și să îngreuneze posibilitatea de a contracta un credit prin acest program.
Desigur, el aduce și unele elemente pozitive în comparație cu programul anterior „Prima casă”, dar trebuie să cântărim dacă avantajele sunt mai mari decât dezavantajele. În acest sens voi face o scurtă analiză avantaje – dezavantaje ale acestui program, cu explicarea eventualelor consecințe ce ar putea să apară în urma implementării sale. Impactul acestuia va fi pe mai multe coordonate: piața imobiliară, piața finanțărilor imobiliare, a finanțelor publice și social. De asemenea, unele elemente care pot fi pozitive la prima vedere, se pot transforma în unele negative în anumite circumstanțe. Pot fi benefice pentru unele părți implicate, dar, în același timp neprielnice altora.
Avantajele programului
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026