Versiunea completă
Banci-Asigurari

78. OTP Bank România

OTP Bank România, una din primele 10 cele mai mari bănci de pe piața locală, a intrat începând cu ediția de anul acesta a anuarului ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România în top, ocupând poziția 78, cu…

Mircea Nica · 6 ianuarie 2024 · 1 min de citit

OTP Bank România, una din primele 10 cele mai mari bănci de pe piața locală, a intrat începând cu ediția de anul acesta a anuarului ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România în top, ocupând poziția 78, cu o evaluare de 439 de milioane de euro (2,18 mld. lei).

OTP Bank România a înregistrat la finalul primelor nouă luni din 2023 un profit operațional de 203 mil. lei, în creștere cu 39% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile nete din dobânzi au avansat cu 6%, până la 513 mil. lei. Profitul net consolidat al băncii a ajuns la 236 mil. lei la finalul primelor nouă luni din 2023.

În același timp, comisioanele nete au un plus de 15%, avansul venind în mare parte din zona comisioanelor din depozite și tranzacții, iar cheltuielile de exploatare au crescut cu 7% față de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, până în luna august a anului 2023, nivelul inflației s-a situat la o valoare de două cifre, cu presiune asupra cheltuielilor salariale, compensate parțial de contribuția mai mică la Fondul de Garantare a Depozitelor.

Citește și