Versiunea completă
Profesii

9 mai. La mulți ani, Europa din țara extremelor! Locul României în UE în 15 indicatori: Suntem pe primul loc în UE la studierea limbilor străine, dar și la ponderea tinerilor care nici nu învață și nici nu muncesc. Avem unul dintre cele mai mici costuri c

România sărbătorește astăzi, ca întreaga Europă, ziua de 9 mai, Ziua Europei, dedicată unită­ții europene. În urmă cu 74 de ani, pe 9 mai, ministrul francez de externe Robert Schuman rostea la Paris ceea ce avea să devină Declarația Schuman, considerată piatra de temelie a Uniunii Europene. România a intrat în UE în 2007, fiind și printre ultimele țări care au aderat.

Mirela Turlan · 8 mai 2024 · 2 min de citit

♦ Aproape toți elevii de liceu din România, adică 98,1%, studiază două sau mai multe limbi străine ♦ Dar în 2023, 20,6% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani nu erau incluși pe piața muncii și nici în sistemul de educație ♦ România a rămas și anul trecut una dintre țările europene cu cel mai mic cost orar al forței de muncă, estimat de Eurostat la 11 euro ♦ În 2022, diferența de remunerare dintre femei și bărbați a fost de 4,5%, pe când media Uniunii Europene a fost de 12,7% ♦ Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani a ajuns la 21,8% în anul 2023.

România sărbătorește astăzi, ca întreaga Europă, ziua de 9 mai, Ziua Europei, dedicată unită­ții europene. În urmă cu 74 de ani, pe 9 mai, ministrul francez de externe Robert Schuman rostea la Paris ceea ce avea să devină Declarația Schuman, considerată piatra de temelie a Uniunii Europene. România a intrat în UE în 2007, fiind și printre ultimele țări care au aderat.

De la intrarea în UE, economia locală a prins un avânt puternic, având în spate și fondurile europene absorbite în această perioadă.

Citește și