Versiunea completă
Banci-Asigurari

92. Garanti BBVA

Garanti BBVA România, bancă locală deținută de Garanti BBVA Turcia, instituție ai cărei acționari majoritari sunt însă spaniolii de la Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), se poziționează pe locul 92 în ediția de anul acesta a anuarului ZF Cele mai valoroase 100 de companii din România, fiind evaluată la 301 milioane de euro (1,48 mld. lei).

Mircea Nica · 26 decembrie 2022 · 1 min de citit

Garanti BBVA România, bancă locală deținută de Garanti BBVA Turcia, instituție ai cărei acționari majoritari sunt însă spaniolii de la Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), se poziționează pe locul 92 în ediția de anul acesta a anuarului ZF Cele mai valoroase 100 de companii din România, fiind evaluată la 301 milioane de euro (1,48 mld. lei).

Comparativ cu ediția precedentă a catalogului, Garanti BBVA România a coborât 11 locuri în clasamentul celor mai valoroase companii din economie, în timp ce evaluarea băncii indică o scădere de 11%, de la 339 mil. euro în 2021.

Garanti BBVA România a obținut un profit net de 142,8 mil. lei la finalul anului 2021, conform celor mai recente date financiare disponibile, consemnând un avans de 76% față de rezultatul anului anterior. În ceea ce privește veniturile băncii, anul trecut acestea au înregistrat un avans de 4% față de anul 2020, până la 557,3 milioane de lei (110 mil. euro), în timp ce volumul activelor a urcat la 13 miliarde de lei, plus 7%.

Citește și