98 de miliarde de euro datorie externă. Ce-am făcut cu banii?
Povara datoriilor în valută dă frisoane celor expuși: țări, companii sau persoane fizice.
„În 2008-2009, când s-a dus cursul leu/euro de la 3,1 la 4,2, dintr-o dată am avut o datorie cu 15 milioane de euro mai mare. Aceasta este cea mai mare povară pentru o companie – să te trezești cu indicatorii financiari deteriorați, deși operațional stai bine. Nu avem voie să facem nicio greșeală care să ne conducă iarăși la o situație macroeconomică precum cea din 2008“, spune astăzi unul dintre cei mai puternici antreprenori ai României.
Povara datoriilor în valută dă frisoane celor expuși: țări, companii sau persoane fizice.
Una dintre cele mai dinamice economii de la sudul României, Turcia, dă astăzi testul de rezistență pentru țările în curs de dezvoltare. Poți să nu intri în spirala: îndatorare în monedă străină – depreciere – îndatorare și mai mare- insolvență? Dacă Turcia nu va declara moratoriu asupra datoriei externe în 2018 sau 2019, în pofida unei deprecieri cu 40% numai anul acesta a lirei față de dolar, ar fi prima țară în curs de dezvoltare care ar putea să arate că acest cerc al îndatorării în monedă străină poate fi rupt.
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026