98. (Nou-intrat) Mars România
Mars România, parte a grupului american Mars, unul dintre cei mai mari actori din industria alimentară mondială, este un nume nou intrat în topul celor mai valoroase 100 de companii de pe plan local, unde ocupă locul 98. Cu o…
Mars România, parte a grupului american Mars, unul dintre cei mai mari actori din industria alimentară mondială, este un nume nou intrat în topul celor mai valoroase 100 de companii de pe plan local, unde ocupă locul 98. Cu o evaluare de 315 milioane de euro, Mars România a intrat în clubul celor mai bine cotate firme autohtone.
Gigantul american, una dintre cele mai mari afaceri de familie din lume, a raportat anul trecut pe piața din România vânzări de aproape 1 mld. lei (200 mil. euro), relativ constante comparativ cu 2023, dar duble față de nivelul din 2017-2018. Profitul net a crescut însă cu 13%, până la un pas de 200 mil. lei, ceea ce îi asigură companiei o marjă de aproape 20%.
Acest nivel al încasărilor și al profitabilității este obținut cu mai puțin de 200 de salariați, iar asta pentru că, local, grupul are doar operațiuni de import și distribuție, nu și de producție.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026