Acordul colectiv de muncă, semnat de MJ, ANP și sindicate
Prezentul acord, conform prevederilor art. 37 din Legea 293/2004 republicată privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cuprinde următoarele ...
Prezentul acord, conform prevederilor art. 37 din Legea 293/2004 republicată privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cuprinde următoarele prevederi: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă; sănătatea și securitatea muncii; programul zilnic de muncă; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
În situația în care intervin alte reglementări legale favorabile funcționarilor publici cu statut special, prevederile acestui acord vor fi adaptate la acestea.
Acordul colectiv privind raporturile de serviciu este valabil până la data de 31 decembrie 2012 și poate fi modificat sau completat prin act adițional, ca urmare a acordului de voință al părților, în condițiile legii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026