Acționarii OMV Petrom aprobă dividende speciale de 2,5 mld. lei. Randament de 9%
Acționarii OMV Petrom (simbol bursier SNP) au aprobat în cadrul Adunării Generale Ordinare din 26 iulie 2022 propunerea directoratului de a distribui dividende speciale datorită poziției financiare solide a societății, conform unui comunicat de presă al companiei. Valoarea totală brută…
Acționarii OMV Petrom (simbol bursier SNP) au aprobat în cadrul Adunării Generale Ordinare din 26 iulie 2022 propunerea directoratului de a distribui dividende speciale datorită poziției financiare solide a societății, conform unui comunicat de presă al companiei.
Valoarea totală brută a dividendelor speciale de distribuit se ridică la peste 2,5 miliarde de lei, randamentul atingând circa 9% Plata dividendelor va fi efectuată începând cu 2 septembrie 2022. Din această valoare, dividende brute de aproximativ 530 milioane de lei vor fi distribuite către statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, 20,6% din capitalul social al OMV Petrom.
Data de înregistrare este pe 11 august, iar termenul ex-date pe 10 august.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026