Acționarii Romgaz aprobă BVC-ul pentru 2021: venituri totale de 4,5 mld. lei și profit brut de 1,05 mld. lei la nivel consolidat. Grupul are bugetate investiții de 1,34 mld. lei
Romgaz (simbol bursier SNG), singurul producător de gaze naturale controlat de statul român (70%), a anunțat vineri la Bursa de la București că în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 7 mai 2021 a fost aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) individual și consolidat pentru anul 2021.
Romgaz (simbol bursier SNG), singurul producător de gaze naturale controlat de statul român (70%), a anunțat vineri la Bursa de la București că în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 7 mai 2021 a fost aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) individual și consolidat pentru anul 2021. Compania din energie și-a bugetat pentru acest an la nivel de grup venituri totale de 4,46 de miliarde de lei și cheltuieli totale de 3,41 mld. lei, respectiv un profit brut de 1,05 miliarde de lei, arată datele agregate de ZF din BVC și raportul financiar pe 2020.
Spre comparație, pentru 2020 producătorul român de gaze naturale avea bugetate, înaintea instaurării stării de urgență, venituri totale de 5,4 mld. lei, cheltuieli totale de 3,74 mld. lei și un profit brut de 1,66 mld. lei, dar a încheiat anul trecut cu venituri de 4,13 mld. lei, cheltuieli de 2,7 mld. lei și un profit brut de 1,43 mld. lei. În 2020, afacerile au scăzut cu 19,8%, la 4,07 mld. lei, iar profitul net a urcat cu 14,5%, la 1,25 mld. lei, arată datele din raportul anual. În total, Romgaz are bugetate investiții de 1,34 mld. lei în 2021.
„În bugetul de venituri și cheltuieli individual al societății mamă, cheltuielile de investiții programate sunt în cuantum de 1.292.500 mii lei, finanțate din surse proprii și Programul Național de Investiții. În bugetul de venituri și cheltuieli al Filialei (Anexa 4), investițiile pentru anul 2021 sunt prevăzute în cuantum de 50.000 mii lei, sursele de finanțare a investițiilor fiind constituite astfel: din amortizare 7.087 mii lei, din profit an curent 12.312 mii lei și din rezerve ani anteriori 30.601 mii lei”, se arată în BVC-ul companiei.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026