Acțiunile Albalact au înghețat la 0,43 lei
Acțiunile Albalact (ALBZ), cel mai mare producător de lactate de pe piața locală, au stagnat în jurul valorii de 0,43 lei/unitate în ultima lună, investitorii fiind în așteptare de noutăți cu privire la intenția de preluare de către grupul francez Lactalis, și până în prezent, deși bursa a avansat cu 6% în acest interval.
La această cotație, capitalizarea bursieră a companiei este de 282 milioane de lei. Față de începutul anului, acțiunile ALBZ au un avans de 27%.
Pe 27 ianuarie, înainte ca Albalact să anunțe că acționarii săi majoritari – Raul Ciurtin, Lorena Ciurtin, Crisware Holding, Croniar Holding și RC 2 (care dețin 70% din capital) – au semnat un acord de vânzare a pachetelor de acțiuni pe care le dețin către Lactalis, acțiunile ALBZ se tranzacționau la o cotație 0,33 lei/unitate, pentru ca după anunț cotația acțiunilor să crească cu 27% în următoarele două ședințe. Însă din 29 ianuarie până în prezent, cotația acțiunilor nu a mai fost la fel de volatilă, ci a raportat un avans de 1%. Pe 24 februarie, Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care grupul francez Lactalis va prelua Albalact.
Producătorul de lactate Albalact a raportat pentru 2015 o cifra de afaceri de 452 milioane de lei, în creștere cu 7% față de 2014, într-un an în care TVA-ul la alimente a fost redus de la 24% la 9%, iar consumul a crescut cu aproape 9% la nivel general. Albalact a raportat un profit net de 14,8 milioane de lei, în ușoară scădere față de anul precedent.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026