Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Acțiunile Bursei de Valori București au atins un maxim istoric, după ce au urcat luni cu 9%. În 2023, operatorul pieței locale de capital are plus 62%. Apreciere și în ședința de marți

La 57 de lei pe unitate ajungeau acțiunile Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței locale de capital, la începutul ședinței de tranzacționare de marți, 4 iulie. Cu o creștere de 4,8%, pe fondul unor tranzacții de peste 200.000 lei,…

Eduard Ivanovici · 4 iulie 2023 · 1 min de citit

La 57 de lei pe unitate ajungeau acțiunile Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței locale de capital, la începutul ședinței de tranzacționare de marți, 4 iulie. Cu o creștere de 4,8%, pe fondul unor tranzacții de peste 200.000 lei, acțiunea BVB atingea astfel un nou maxim istoric.

Evoluția vine după ce societatea s-a apreciat luni cu 8,8%, pe un rulaj de 370.000 de lei. De altfel, acțiunile BVB afișează cea mai ridicată dinamică din componența indicelui de referință BET în 2023 și în ultimele 12 luni, 53%, respectiv 91%.

„Rezultatele pe T1 au avut o evoluție foarte bună în comparație cu ultimul trimestru din 2022, de exemplu, iar acțiunile BVB au reacționat ca atare. În plus, contextul IPO-ului Hidroelectrica a creat un și mai mare interes pentru acțiunile BVB, în anticiparea unor creșteri ale veniturilor atât din costurile IPO-ului cât și din punct de vedere al evoluției ulterioare a bursei locale”, spune Antonio Oroian, broker al Goldring.

Citește și