Acțiunile Netflix cresc cu peste 20% într-o singură zi
Valoarea de piață a Netflix, companie americană ce distribuie și produce conținut video, a crescut cu 20%, până la aproximativ 50 miliarde dolari, după ce a reușit în ultimile trei luni să atragă 3,2 milioane de utilizatori noi la nivel global, față de 2 milioane estimate inițial și 0,4 milioane de utilizatori americani.
Valoarea de piață a Netflix, companie americană ce distribuie și produce conținut video, a crescut cu 20%, până la aproximativ 50 miliarde dolari, după ce a reușit în ultimile trei luni să atragă 3,2 milioane de utilizatori noi la nivel global, față de 2 milioane estimate inițial și 0,4 milioane de utilizatori americani. Astfel, baza totală de clienți a ajuns la aproape 87 milioane.
În T3/2016, Netflix a raportat venituri de 2,3 mld. dolari și un profit de 51 mil. dolari, de două ori mai mult decât se așteptau analiștii. Netflix dorește să producă anul viitor 1.000 de ore de conținut original, față de 600 ore anul acesta, iar pentru acest obiect urmează să cheltuiască 6 miliarde dolari. Printre acționarii Netflix se numără fonduri de investiții precum Vanguard Group, T. Rowe Price, Fidelity Management sau BlackRock.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026