Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Acțiunile Nvidia scad cu 6% pe Wall Street. Aproape 400 de miliarde de dolari dispar din capitalizarea companiei în câteva minute

Acțiunile producătorului american de cipuri Nvidia se depreciază cu aproape 6% la ora redactării acestei știri, la 119 dolari pe unitate față de 126,6 dolari la închiderea de vineri, în contextul în care investitorii continuă să marcheze profituri. Astfel capitalizarea…

Liviu Popescu · 24 iunie 2024 · 1 min de citit

Acțiunile producătorului american de cipuri Nvidia se depreciază cu aproape 6% la ora redactării acestei știri, la 119 dolari pe unitate față de 126,6 dolari la închiderea de vineri, în contextul în care investitorii continuă să marcheze profituri. Astfel capitalizarea companiei scade cu aproape 400 de miliarde de dolari la circa 2.900 de miliarde, arată datele agregate de ZF.

După ce săptămâna trecută a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie din lume, Nvidia a revenit acum în urma Microsoft și Apple ca valoare de piață. Acțiunile Nvidia au crescut cu 156% până acum în acest an până la închiderea de vineri. Spre comparație indicele S&P500 a urcat cu 15% iar Nasdaq cu 18%.

Ascensiunea Nvidia a generat îngrijorări cu privire la faptul că evaluarea sa ar putea fi ridicată, în pofida creșterii puternice a veniturilor și a profitului pe fondul cererii de cipuri pentru antrenarea tehnologiei de inteligență artificială. 

Citește și