Acțiunile Prospecțiuni se prăbușesc cu 25% după intrarea în insolvență
Acțiunile Prospecțiuni (PRSN), firmă controlată de Ovidiu Tender, au deschis ședința de tranzacționare de azi în scădere puternică, marcând un minus de 24,8% până la o cotație de 0,0266 lei/unitate. La această cotație, capitalizarea bursieră a firmei este de 19 milioane de lei, în scădere cu circa 40% față de nivelul de la începutul anului.
Acțiunile Prospecțiuni (PRSN), firmă controlată de Ovidiu Tender, au deschis ședința de tranzacționare de azi în scădere puternică, marcând un minus de 24,8% până la o cotație de 0,0266 lei/unitate. La această cotație, capitalizarea bursieră a firmei este de 19 milioane de lei, în scădere cu circa 40% față de nivelul de la începutul anului.
Acțiunile PRSN se tranzacționează pe sistemul alternativ AeRO.
Investitorii au reacționat la anunțul făcut de companie ca a depus pe 1 aprilie cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Instanța a acordat primul termen de judecată ieri, 5 aprilie. Potrivit unui comunicat emis azi dimineață de Euro Insol, Tribunalul București a admis cererea formulată de Prospecțiuni și a deschis procedura insolvenței în vederea reorganizării companiei. Prin aceeași hotărâre, Euro Insol a fost numit administrator judiciar. De asemenea, instanța a stabilit următoarele termene de procedură: 17 mai -termenul pentru înregistrarea creanțelor, 24 mai – termenul pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, 7 iunie – termenul pentru întocmirea tabelului definitiv și 26 mai- ședinta adunării creditorilor.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026