Active Power Solutions din Cluj investește 1,5 mil. euro în extindere
Grupul de companii Active Power Solutions din Cluj-Napoca, controlat de omul de afaceri Cătălin Chiș, va investi 1,5 mil. euro în mai multe proiecte de dezvoltare.
Grupul de companii Active Power Solutions din Cluj-Napoca, controlat de omul de afaceri Cătălin Chiș, va investi 1,5 mil. euro în mai multe proiecte de dezvoltare. Programul se va derula în următoarele 24 de luni și vizează în principal consolidarea poziției companiei pe piața de servicii de telecom B2B și prezența pe noi piețe, prin încheierea de parteneriate strategice sau achiziționarea unor IMM-uri active în zona de telecom, IT, zona financiară, turism și training, conform unui comunicat al companiei.
’’Suntem specializați în vânzări B2B, ceea ce ne-a adus o creștere a cifrei de afaceri în ultimii ani și a numărului de angajați. Intenționăm diversificarea portofoliului de servicii, suntem deschiși către parteneriate strategice și, în același timp, dezvoltăm propriile noastre produse destinate creșterii afacerii’’, a declarat Cătălin Chiș proprietarul grupului de firme Active Power Solutions.
Grupul de companii Active Power Solutions (APS) a anunțat că va intra și pe piața imobiliară clujeană, prin construirea unei business center evaluat la peste 1 mil. euro. Clădirea va găzdui companiile din grupul APS și va fi, de asemenea, disponibilă pentru închiriere către alte firme cu activitate în Cluj.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026