Actul normativ privind organizarea și funcționarea ANAF va fi modificat
Hotărârea de Guvern privind organziarea și funcționarea ANAF va fi modificată, instituția organizând, în acest sens, în data de 3 octombrie 2018, o dezbatere publică pe marginea proiectului.
Hotărârea de Guvern privind organziarea și funcționarea ANAF va fi modificată, instituția organizând, în acest sens, în data de 3 octombrie 2018, o dezbatere publică pe marginea proiectului.
Într-un comunicat ulterior, ANAF a anunțat amânarea întâlnirii la o dată ce va fi anunțată din timp. Proiectul pus în dezbatere aduce clarificări și armonizări legislative legate de atribuțiile ANAF, prevede desființarea unor administrații fiscale pentru contribuabili mijlocii din cadrul Direcțiilor generale regionale din Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov, înființarea unui Serviciu intern de prevenire și protecție, în baza Legii securității și sănătății în muncă, precum și înființarea unui Birou pentru protecția datelor cu caracter personal.
Schimbările preconizate urmăresc creșerea eficienței colectării și eficacității în combaterea evaziunii fiscală și fraudelor fiscală și vamală.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026