Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Adelina Badea, Mobexpert: Vom continua extinderea formatelor de magazin testate în 2025. Anul 2026 va fi anul consolidării unui nou model de business

Mobexpert a deschis anul acesta trei magazine, în Cluj, București și Brașov. După o perioadă de volatilitate și ajustări, economia va intra într-o zonă de echilibru adică va avea p creștere moderată, dar sănătoasă, cu investițiile și consumul ca principali…

Ștefan Stan · 29 decembrie 2025 · 2 min de citit

Mobexpert a deschis anul acesta trei magazine, în Cluj, București și Brașov.

După o perioadă de volatilitate și ajustări, economia va intra într-o zonă de echilibru adică va avea p creștere moderată, dar sănătoasă, cu investițiile și consumul ca principali vectori, crede Adelina Badea, CEO al Mobexpert, unul dintre cei mai mari producători și retaileri de mobilier.

„Anul 2026 va fi un an al maturizării pieței românești. Companiile care și-au făcut temele în 2024–2025 adică cele care s-au axat pe digitalizare, optimizare logistică, capitalizare — vor fi cele care vor culege roadele”, a spus Adelina Badea pentru suplimentul ZF27 de ani. Anul acesta, Mobexpert a deschis trei magazine, în Cluj-Napoca, București – zona Pallady, dar și în Brașov, despre care Adelina Badea spune că reprezintă  o nouă generație de retail.
„Pallady este cea mai mare investiție a noastră din ultimul deceniu, un spațiu de peste 10.000 mp, gândit ca un hub de inspirație pentru noile generații. Brașovul, cu 13.000 mp, integrează cel mai mare ecran LED de exterior din România – poate chiar din Europa – un simbol al felului în care tehnologia și estetica pot construi o experiență memorabilă. De aceea, 2025 este anul definitoriu pentru Mobexpert: anul în care trecem de la ideea de rețea de magazine la cea de ecosistem al locuirii”, a punctat ea. În magazinul din Pallady, investiția s-a ridicat la aproximativ 10 milioane de euro, conform datelor furnizate anterior de companie.

Citește și