Adnotări la un comentariu al directorului editorial al ZF

Acum zece ani, în octombrie 2008, se prăbușea Lehman Brothers. O bancă americană dintre acelea despre care se afirma că… sunt prea mari ca să cadă. Criza amenința să lovească întreaga planetă.

Îmi amintesc că, în toamna aceea, presa lumii semnala nevoia stringentă de a fi evitată o panică bancară, care „dacă s-ar produce ar fi inevitabil explozivă”. Și iată că, după zece ani, la începutul toamnei lui 2018, cel care a condus Fed-ul în vâltoarea crizei, Ben Bernanke, declara că mai bine de două treimi din pierderile suferite de Statele Unite au fost cauzate de panică. Nu întâmplător deci, încă din toamna lui 2008, cuvântul de ordine la banca centrală a României a fost evitarea panicii.

Simptome disparate de panică au fost, era și imposibil să nu fie, dar o simptomatologie sistematică a panicii n-am avut în România, în vremea crizei. Astfel de simptome disparate au fost evidente mai cu seamă în cazul câtorva bănci. La acest fenomen se referă directorul editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hostiuc, într-un comentariu publicat miercuri, notând că „exact acum 10 ani avea loc cea mai tensionată săptămână din istoria pieței valutare din România, care a lăsat multe cicatrice și resentimente”. Cristian Hostiuc a surprins esența întâmplărilor din acea săptămână, 13-19 octombrie 2008: cursul leu-euro a fost atacat, ROBOR-ul a luat-o razna, iar clienții, dealerii și cei care mizau pe creșterea cursului puneau presiune pe piața valutară. Și totul din cauza unor visători care vedeau euro vânzându-se cu 5 lei pe piața valutară. Curs ce nici măcar astăzi, după zece ani, nu a fost atins.