Adrian Blidăruș, fondatorul Softelligence: Americanii de la Encora erau hotărâți să intre pe piața din România, discutăm tranzacția de anul trecut
Compania locală de inginerie software Softelligence, una dintre cele mai cunoscute companii antreprenoriale locale, cu aproximativ 300 de angajați, a avut mai multe oferte de achiziție pe masă, dar într-un final a decis să finalizeze negocierile cu americanii de la Encora, cu care discutau despre o posibilă tranzacție din vara anului trecut.
Compania locală de inginerie software Softelligence, una dintre cele mai cunoscute companii antreprenoriale locale, cu aproximativ 300 de angajați, a avut mai multe oferte de achiziție pe masă, dar într-un final a decis să finalizeze negocierile cu americanii de la Encora, cu care discutau despre o posibilă tranzacție din vara anului trecut.
„Am început în vară, anul trecut, discuțiile, după care ne-am oprit. După care le-am reluat din nou. Am avut mai multe oferte, cred că aceasta este a treia sau a patra companie cu care discutăm pentru o tranzacție. Am ales Encora pentru că mi-au părut cei mai compatibili cu noi din punct de vedere cultural. Este o companie care face cam ceea ce facem și noi la o scară foarte largă, fiind astfel complementari. Adică ei sunt peste tot în lume în afară de Europa, noi suntem în Europa și am vrea să mergem și în alte geografii, de exemplu în SUA, unde avem niște clienți.“ El spune că după izbucnirea războiului din Ucraina marile companii globale s-au reorientat spre alte piețe din regiune, astfel că Polonia și România sunt pe radar.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026