Adrian Minuță, CEO al producătorului de acoperișuri Bravo Europa: Am redus costurile cu personalul, am stopat temporar investițiile, monitorizăm strict cheltuielile și încasările
Producătorul de acoperișuri Bravo Europa, deținut de un fond de investiții austriac administrat de EMSA Capital, a redus costurile cu personalul și a stopat investițiile pentru moment, ca să depășească dificultățile financiare aduse de coronavirus.
♦ Pe lângă cele două fabrici din România și Cehia, Bravo Europa are o platformă logistică în Germania și două birouri de reprezentare – unu în Austria și unu în Bulgaria.
Producătorul de acoperișuri Bravo Europa, deținut de un fond de investiții austriac administrat de EMSA Capital, a redus costurile cu personalul și a stopat investițiile pentru moment, ca să depășească dificultățile financiare aduse de coronavirus. Pe primele luni din 2020, compania se află pe plus față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Vânzările în trimestrul 1 din 2020, perioada ianuarie-martie, au fost cu 33% peste anul trecut, iar în aprilie și mai cu 9% peste 2019. Deși a existat în această perioadă un nivel de incertitudine atât la nivel de business, cât și la nivel de salariați, perioada a fost depășită cu bine, fără probleme majore“, spune Adrian Minuță, CEO al grupului Bravo Europa.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026