Adrian Vasilescu, BNR: A treia unire

Au trecut deja șase ani. La 15 septembrie 2014, s-au împlinit șase ani de la explozia care a zguduit America și lumea întreagă. Prăbușirea Lehman Brothers la 15 septembrie 2008 a fost catastrofală. Banca a căzut în gol, fapt ce anunța lumii întregi că începe criza. O cumplită criză globală, ce a lovit marile piețe financiare, fiind dublată și de recesiuni durabile.

O recesiune a tăiat dur din pâinea numită PIB și în România. O pâine căreia îi spunem PIB facem în fiecare an, cuprinzând grâul, și automobilele de Colibași, și tabla de la Galați, de fapt tot ceea ce producem într-un an. Am făcut câte o astfel de pâine și în cei doi ani de recesiune. Dar cu semnul minus.

Lumea trăise până la prăbușirea Lehman Brothers iluzia unei prosperități eterne. Mari economiști, cu deosebire americani, credeau că nu se va mai trăi cu urcușuri și coborâșuri economice. Propovăduiau un timp îndelungat de prosperitate. Am căzut și noi în această capcană după intrarea în UE și în NATO. Ne-am trezit cu mulți bani, ce treceau granița și veneau în țară sub diverse forme. Valuri de valută imposibil de absorbit în întregime. Nu eram pregătiți pentru atâta bănet. Acum suntem într-o nouă tranziție. Între un ciclu care s-a încheiat și un ciclu care încă n-a început. Și avem nevoie de a treia unire. Singura salvatoare acum. A fost Unirea din 1859. A fost Marea Unire din 1918. Și ar urma Unirea de după criză. Unirea marilor orașe, care fac bani, cu orășelele „în care nu se-ntâmplă nimic“ și cu România satelor, care trăiește drama cumplită a neputinței de a-și valorifica superior singura comoară: pământul.