Adrian Vasilescu, BNR: Această criză enervantă
Dacă astăzi lumea mai este ori nu în criză – iată o întrebare la care nu poate fi decât riscant un răspuns care să nu se bazeze pe analize aprofundate. Și, mai cu seamă, care să nu aibă în contrapartidă conturul unei lumi normale, fără criză.
Dacă astăzi lumea mai este ori nu în criză – iată o întrebare la care nu poate fi decât riscant un răspuns care să nu se bazeze pe analize aprofundate. Și, mai cu seamă, care să nu aibă în contrapartidă conturul unei lumi normale, fără criză. Având față în față, spre comparație, cele două tablouri: ideal – înfățișând o lume fără criză – și real – al lumii din acest moment. Or, tabloul lumii reale nu conduce la concluzia că s-ar fi sfârșit criza. Iar criza, atunci când își va fi epuizat energia, nu se va retrage dintr-odată, așa cum a venit. Deși multe voci susțin că așa se va sfârși criza, căci ar fi anormal ca după flux să nu vină refluxul. Numai că un nou boom economic nu poate veni dintr-odată, ca să vestească finalul crizei. Și nici gândul că am putea avea parte de un boom global nu are vreo bază reală.
Lumea nu înaintează într-un flux unic. Vești de dată recentă fac referiri la fluctuații dintre cele mai diferite, despre o Americă în căutarea căilor de ieșire din criză fără să le fi găsit încă pe toate, o Uniune Europeană care și-a salvat moneda unică, dar nu și competitivitatea, o Germanie în pericol de recesiune, o creștere economică încetinită în Brazilia și Rusia și, totodată, continuarea creșterii în China, aproape de șapte la sută, deși o contracție de o jumătate de punct procentual a produs frisoane pe întreaga planetă. Și totuși există un numitor comun în lupta cu criza: piețele încheie pacte cu statele, acceptând intervenții în economie.
În crizele precedente, capitalismul mizase pe piețe. Chiar dacă piețele greșiseră. Ei bine, cu rare excepții, piețele au fost lăsate să-și repare singure greșelile. Încrederea în ele fiind nelimitată. La sfârșitul lui 2008 și în anii următori însă, sub șocul crizei actuale, capitalismul a făcut pact cu statul. Dacă în anii ’30 statul a intervenit după ce focul crizei s-a stins, acum pactul a fost făcut chiar în toiul crizei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026