Adrian Vasilescu, BNR: Băncile centrale își „închid garda“ cu prudență în fața galopului prețurilor de consum

În primăvara lui 2020, când un virus ce și-a arătat repede fața periculoasă  începuse să bântuie Terra, împrăștiind pretutindeni boală și moarte, impactul imediat a fost izbucnirea crizei globale. „Cea mai puternică și cea mai dură criză de după Al Doilea Război Mondial”, cum a etichetat-o Jerome Powell, numărul unu de la Fed.

Nicio vorbă însă despre inflație. Lumea toată părea s-o fi uitat. De altfel, Statele Unite ale Americii nu se mai confruntaseră cu vreun galop al prețurilor din anii 1970, când țările dezvoltate au fost lovite de stagflație, o combinație toxică de inflație, șomaj și stagnare economică. În Zona Euro, unde responsabilitatea stabilității prețurilor revine BCE, niciun șoc inflaționist nu se făcuse simțit de la sfârșitul anilor 1990. Iar în 2020, dimpotrivă, nu inflația îi provoca dureri de cap BCE, ci deflația, care este mai periculoasă decât inflația. Prețurile alunecau sub zero în tot mai multe dintre cele 19 țări din această zonă, fapt ce a determinat Banca Centrală Europeană să ducă lângă zero și dobânda de politică monetară. Dobânda cheie.

Nici România, în 2020, nu era împovărată de inflație. Țara abia își închisese conturile cu cel de-al cincilea ciclu inflaționist de după decembrie 1989, care a debutat în octombrie 2017 și a durat până la sfârșitul lui 2019. În 2020 nu numai că scăpasem de dezordinea din sistemul prețurilor, ci mult mai mult, ajunsesem la o ordine de invidiat în toată Uniunea Europeană. Pentru că, între cele 27 de state UE, numai România a atins cota optimă de 2 la sută.