Adrian Vasilescu, BNR: BNR își susține cheltuielile din propriile venituri (2)

Să presupunem că legea ar dispune altfel. Și că, în consecință,  ar fi o altă realitate; una asa cum și-o închipuie câțiva formatori de opinie – unii chiar cu notorietate în spațiul public – ceea ce ar însemna că Banca Națională ar fi „instituție bugetară“.  Dar nu este!  Si nefiind  instituție bugetară, nici una dintre încasările și  plățile prin care funcționează  nu pot fi făcute „din banii contribuabililor“, de la bugetul statului deci.  Pentru că – în acest caz – ipotetic desigur și absurd, totodată – bugetul țării  ar fi obligat să suporte toate cheltuielile BNR. Din ce fonduri?  Din veniturile adunate de la firmele producătoare de bunuri și de servicii, de la gospodăriile populației, de la toți cei ce plătesc impozite și taxe. Ipoteză falsă.

Legea însă respectă logica economică sănătoasă și gândirea juridică avansată. Plecând de la dubla responsabilitate a băncii centrale. Într-un plan, se distinge obligația ca această instituție – care  operează zilnic cu cifre, cu modele macro, cu indicatori de precizie – ca toate operațiunile sale, toate strategiile să conducă la performanțe maxime într-o lume riscantă. Și, totodată, să facă din politica monetară cea mai puternică armă folosită  în confruntările pentru apărarea sănătății banilor. În al doilea plan, intervine obligația de a obține performanțe maxime în valorificarea cadrului economico-financiar stabilit de lege în care BNR să-și asigure prin eforturi proprii încasările în lei și valută forte din care să-și onoreze plățile.

Ce fel de plăți? Cele specifice unui context anume! Dacă bunăoară privim înapoi, în primăvara lui 2018, vom descifra conduita politicii monetare. Pentru că, atunci, în aceeași măsură ca în oricare altă etapă în care BNR a înfruntat presiuni inflaționiste puternice, a predominat opțiunea pentru contrabalansarea dobânzii-cheie cu alte instrumente de intervenție cu eficiență maximă. Menținerea dobânzii de politică monetară la 2,50 la sută, real negativă deci, pentru a combate o rată anuală a inflației de 4,51 la sută, asociată însă cu decizii de natură să situeze la niveluri optime lichiditatea în sistemul bancar, solvabilitatea, rezervele minime obligatorii, a fost proba concludentă  a unui comportament care să calmeze creșterea prețurilor concomitent cu contribuția la asigurarea unei rate rezonabile a creșterii economice.