Adrian Vasilescu, BNR: Bunăstarea începe de la buget

În „Utopia“ lui Thomas Morus, „niciun  om nu are vreun fel de proprietate“, dar „cu toții sunt foarte bogați“… Ceva mai târziu, deși nu atât de puternic nuanțat, Marx avea să viseze „bunăstarea asigurată prin împărțirea egală a bunurilor“. Comunismul a încercat să aplice formula în practică. Fără succes. Iar unele țări capitaliste, dintre cele care au pus bazele „statutului bunăstării“, s-au convins că „bunăstarea pentru toți“ e o iluzie.

În anii ’90, ideea unui „stat al bunăstării“ a fost vânturată și la noi. Era vremea în care creștea speranța că am putea „să altoim“ aici, în România, modelul suedez. Treptat, o mare parte a societății, devenind ceva mai pragmatică, s-a convins că bunăstarea se cumpără. Cu bani, firește. Și că atât timp cât în acest mare „sac“ pe care îl numim avuția societății se vor aduna încă prea puțini bani, nu va putea fi cumpărată prea multă bunăstare. Nici creditele nu ne-au adus prea multă bunăstare.

Desigur, societatea are mai multe surse de unde vin bani pentru bunăstare. Dar una singură ne privește pe toți: bugetul țării. Legat de două condiții. Ambele obligatorii. Prima: deficitul  bugetar să nu mai crească, pentru că ar submina poziția României în Uniunea Europeană. A doua: să crească cheltuielile, pentru a nu afecta salariile bugetare, pensiile și ajutoarele sociale. Ceea ce înseamnă că rămâne un singur teren de manevră: capitolul de venituri.  Să vedem, deci, cum pot fi înmulțite sursele de venituri.