Adrian Vasilescu, BNR: Ca să nu rătăcim drumul (1)

Dineul începuse cu tradiționala cupă de șampanie. Băută întâi la Bruxelles, în fața hărții de turtă dulce. Apoi la București, în clipa despărțirii de anul 2006. Sau, mai bine spus, a întâmpinării anului nou 2007.

România devenise, la 1 ianuarie 2007, țară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene și o mare parte  a populației se întreba: „Oare ce vom primi noi la masa asta?“. Unii, suspicioși dacă nu chiar sceptici, credeau că am căzut într-o capcană: „Vor face din România o mare piață de consum!“. Alții, ceva mai optimiști, gândeau că pe o piață de consum e nevoie de bani. Iar banii vin din muncă. Din muncă performantă, desigur. Și conchideau: „N-au încotro, ne vor ajuta să devenim competitivi!“.

Deși important era – și este! – să ne ajutăm mai cu seamă singuri. Făcusem un pas mare: la 1 ianuarie 2007 am intrat în Uniunea Europeană. Era însă primul pas. Dar drumul e lung.