Adrian Vasilescu, BNR: Ca să nu rătăcim drumul (2)

Un ritm al PIB-ului mai bun decât al celor mai multe țări europene, stabilitatea financiară a țării și recâștigarea încrederii în fața piețelor financiare internaționale – ținte deja atinse – au o însemnătate majoră. La fel de importante, dar neatinse încă, sunt și obiectivele privind contribuția fiecărei companii economice la un PIB mai mare prin profit mai mare, salarii mai mari și un mai mare aport de capital. Ținte imposibil de atins fără un puternic spor educațional.

Dacă istoria o fac oamenii… o fac de la un anumit dat încolo. Dat pe care îl conturează împrejurările, favorabile ori nefavorabile, ce au totdeauna un rol cardinal. Și nu există nicio îndoială că numai comunitățile umane înțelepte, adunând laolaltă elite și mase educate să răspundă la provocări, pot să dea naștere unor acte dinamice în stare să schimbe radical, dinspre rău spre bine, cursul istoriei. Este opinia lui Arnold Toynbee. Iar noi, astăzi, nu avem de ce să nu-l credem pe istoricul englez, pentru că el nu a aruncat vorbe la întâmplare. A analizat zeci de civilizații, de la cea sumeriană până la cea occidentală modernă, concluzionând că multe au eșuat tocmai pentru că s-au lăsat să cadă pradă împrejurărilor. Tot multe însă, înfruntând cu bărbăție provocările, au ajuns să fie stăpâne pe mediul lor înconjurător și pe stilul lor de viață.

Pentru ca rezultatul să fie dezvoltarea – și nu eșecul – Toynbee invocă două condiții fundamentale: o atitudine demnă în fața provocărilor, oricât de groaznice ar fi, și pregătirea comunităților lovite de urgii de a-și folosi mintea cu înțelepciune. Tabloul sugerat de Toynbee, al popoarelor care folosesc creierul ca principală resursă a dezvoltării, descrie un lung șir de cazuri în care educația s-a dovedit a fi resursa principală pentru un PIB aducător de bunăstare.