Adrian Vasilescu, BNR: Capital plus muncă egal prosperitate. Asta-i formula, dar contează și dozajul! (I)
Profesorul Florin Georgescu a revenit în librării, în această toamnă, cu un nou tratat dedicat capitalului - valoare esențială a activității economice.
Profesorul Florin Georgescu a revenit în librării, în această toamnă, cu un nou tratat dedicat capitalului – valoare esențială a activității economice. Precedentul tratat, cuprinzând trei volume, apărut în 2018 la Editura Academiei Române, ca și actualul, înfățișa o vastă analiză critică a dezvoltării capitalului în România postcomunistă, subliniindu-i rolul ca stâlp al democrației și al economiei de piață. Sub noul titlu – „Capitalism și capitaliști fără capital în România” -, cele două volume cuprind o analiză extinsă a disfuncțiilor din cauza cărora capitalul din economia României nu este ceea ce ar trebui să fie: fermentul valorii adăugate și al bunăstării.
Dacă în România, din 1990 și până în prezent, capitalul nu ne-a adus încă nivelul de bunăstare pe care această țară îl merită, motivul nu este economia de piață. Dimpotrivă, așa cum autorul probează încă din primele pagini, pe măsură ce economia de piață s-a dezvoltat și, mai cu seamă, a devenit funcțională, pierderile provocate de căderea economică din anii 1980 au fost recuperate integral și, mai departe, creșterea economică a cunoscut un avânt important. Cifrele fiind, în acest sens, dovezi incontestabile. De la un PIB de 42,4 miliarde de euro în 1989, exprimând o creștere sub potențialul României, PIB-ul din 2019 (anul de dinaintea actualei crize) urcase la 223, 3 miliarde de euro. De 5,3 ori mai mare decât în 1989.
Ce era de recuperat? Înainte de toate, pierderile înregistrate într-o economie închisă, cu importuri/exporturi decontate în majoritate în monede neconvertibile, specifice schimburilor comerciale din CAER. Plus irosirea unui efort uriaș de suprainvestire din anii 1970, când au fost ridicate din împrumuturi externe întreprinderi cu tehnologii moderne, pentru ca în anii 1981 – 1989, prin decizia lui Ceaușescu de a plăti în avans și integral datoria externă, țara a fost lipsită de 18 miliarde de dolari (la valoarea de atunci) și, în consecință, au fost blocate importurile de tehnologie și de bunuri de capital. Fapt ce ne-a adus un șoc inflaționist extrem de puternic la începutul anilor 1980 și cădere economică din 1987 până în 1989.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026