Adrian Vasilescu, BNR: Creditul în lei ia viteză
Statistica indicatorilor monetari din august 2015, publicată acum câteva zile, ne aduce o dovadă în plus că există o legătură directă și inevitabilă între credite și economisirea internă. Limitându-ne la gospodăriile populației, vedem cum timp de opt luni, din ianuarie și până în august, depozitele bancare în lei au crescut continuu. Cu 7,8 la sută. Totodată, au crescut și creditele în lei. Mult…
Statistica indicatorilor monetari din august 2015, publicată acum câteva zile, ne aduce o dovadă în plus că există o legătură directă și inevitabilă între credite și economisirea internă. Limitându-ne la gospodăriile populației, vedem cum timp de opt luni, din ianuarie și până în august, depozitele bancare în lei au crescut continuu. Cu 7,8 la sută. Totodată, au crescut și creditele în lei. Mult mai mult însă: cu 27,4 la sută.
Dacă înainte de criză, vreme de cinci ani, din 2004 până în 2008, ne obișnuisem să vedem cum băncile din România adunau bani din toată lumea și creditau populația – sursele fiind economisirea japonezilor, a altor țări asiatice, a vest-europenilor, chiar și a grecilor –, ne-am văzut obligați, în împrejurările provocate de criza globală, să ne scoatem din cap această obișnuință. Ca să învățăm să mizăm pe economisirea internă. Și am învățat. Ani buni am învățat să economisim. Apoi, în 2015 am început să învățăm cum se asigură credite din economisirea internă. Credite în lei… fiindcă creditele în valută sunt în continuare cu semnul minus.
Astăzi, o întrebare obsedantă – „când se va însănătoși, în băncile românești, activitatea de creditare?“ – își găsește răspunsul în economisirea internă. Să observăm totuși că întrebarea exprimă o firească stare de nerăbdare și de neliniște. Iar răspunsul, din nefericire, nu este cel așteptat. Vor mai trece mulți ani, de aici înainte, până când răspunsul va fi cu semnul plus. Și nu mă refer la faptul că, în viitorul previzibil, nu vom mai vedea în România o derulare a creditării ca în anii 2004-2008. În România… dar și în nenumărate zone ale planetei. Criza a schimbat lumea și ne-a obligat să alegem un alt stil de viață.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026