Adrian Vasilescu, BNR: Cum citim schimbarea de paradigmă de la Fed, banca centrală a SUA

Stiglitz – profesorul Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru economie, fost vicepreședinte al Băncii Mondiale – evocă în una din cărțile sale o amintire din vremea în care era consilier economic al președintelui Clinton. Noi, notează Stiglitz, ne-am opus atunci tentativei unui senator de Florida, care voia să modifice carta Rezervei Federale. Senatorul își dorea ca focalizarea politicii monetare a băncii centrale a Statelor Unite să fie făcută exclusiv pe inflație. Or, spre deosebire de Europa, la Fed politica monetară are un triplu mandat: lupta cu inflația, cu șomajul și sprijinirea sustenabilității creșterii economice. Însuși președintele a luat atunci poziție, a fost o confruntare aprigă, și în cele din urmă, propunerea senatorului a căzut.

Argumentul tare, invocat de echipa președintelui Clinton, a fost acela că prioritățile economice suferă schimbări de la o etapă la alta, mai cu seamă în vremuri de criză, ceea ce înseamnă că politica monetară nu poate fi direcționată către un singur obiectiv. Este deci firesc ca, în corelație cu prioritățile fiecărei etape, să intervină schimbări de paradigmă și în politica monetară. Astăzi, când vremurile cer schimbări istorice, actuala echipă de la Fed n-a ezitat să-și focalizeze intervențiile către unul dintre principalele obiective ale economiei americane în acest moment: protejarea pieței muncii.

Desigur, astfel de intervenții nu se fac la întâmplare. Important cu deosebire, în politica monetară, este să nu fie vindecate răni provocând alte răni, uneori și mai dureroase. Istoria băncilor centrale cunoaște nenumărate exemple când politici menite să frâneze șomajul, slăbind hățurile inflației, sau invers, să protejeze inflația lăsând șomajul să crească, s-au soldat si cu șomaj, și cu inflație în creștere.