Adrian Vasilescu, BNR: De ce a urcat BNR dobânda de politică monetară
Un șoc puternic în sistemul prețurilor de consum, în mai 2018, a împins în sus inflația din România, până la 5,41 la sută, pe cel mai înalt vârf din Uniunea Europeană. BNR a răspuns, atunci, cu urcarea dobânzii de politică monetară.
Un șoc puternic în sistemul prețurilor de consum, în mai 2018, a împins în sus inflația din România, până la 5,41 la sută, pe cel mai înalt vârf din Uniunea Europeană. BNR a răspuns, atunci, cu urcarea dobânzii de politică monetară. Efectul scontat a fost atins: inflația a intrat pentru mult timp pe o pantă descrescătoare.
Atunci însă, în ziua în care a fost comunicată decizia în cauză, un cunoscut formator de opinie se mira într-o dezbatere televizată: „Ce fel de bancă centrală mai e și asta care urcă dintr-o dată și dobânda, și inflația?“… Deși inflația o urcaseră reglementatorii prețurilor la energia electrică și la gaze naturale! Banca Națională urcase numai dobânda de politică monetară! Și asta pentru că inflația și dobânda sunt indicatori complementari. Cât timp inflația a stat cuminte, cam trei ani, n-a avut nici un motiv Banca Națională să ducă dobânda sus. S-o ducă așa, fără rost. Când însă prețurile au luat-o în sus, în octombrie 2017, urcând pe pe cea mai înaltă cotă în mai 2018, nu a existat un dig mai puternic în fața valului inflaționist dobânda; lângă care au fost ridicate și alte diguri: gestiunea lichidității, rezervele minime obligatorii… Ca și luni în ședința CA al BNR!
Banca Națională a urcat dobânda numai când a fost nevoie si cât a fost nevoie. Ori de câte ori însă a fost posibil, a redus dobânda de politică monetară pentru a determina băncile comerciale să-și asume un rol activ și să-și întoarcă privirile către economia reală si către populație, unde să-și caute plasamente mai bune. A făcut-o si anul trecut, nu o singură dată, ci de trei ori, în martie, iunie și august, în condiții specifice: în 2020, în plină criză, România a ocupat cea mai bună poziție (inflație optimă) între cele 27 de state membre ale UE. Și cum, în decembrie 2020, a atins nivelul cel mai râvnit al inflației, de 2,06 la sută, în ianuarie 2021 BNR a mai făcut o reducere de dobândă, până la 1, 25 la sută, cea mai mică din istorie.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026