Adrian Vasilescu, BNR: Despre credite, case și puterea de plată a populației

Consumul populației a explodat în 2016. În comunicatul de marți, în care sunt comparate cumpărăturile din februarie 2016 și cele din februarie 2015, creșterile din acest an ne apar semnificative. Pe total produse comercializate, în aceste 12 luni, cifra de afaceri a urcat cu 21,8 la sută. Mult. La produse alimentare, inclusiv la băuturi și tutun, creșterea e și mai mare: de 31,3 la sută. Dovadă că pofta de consum exista, dar era blocată de inflație și de TVA. Cum însă inflația a devenit negativă, iar TVA a scăzut cu 15 puncte procentuale la alimente și cu 4 la mărfurile nealimentare și la servicii, iată că asistăm acum la dezinhibarea cererii de consum. Mai cu seamă că a mai intervenit un factor favorizant: măriri de salarii.

Am descris tabloul. Detaliile însă nu sunt la fel de îmbucurătoare. În totalul cheltuielilor pentru consum, băuturile și tutunul au o pondere mare: 7 la sută. Cu două puncte procentuale mai mult decât întregul consum de îmbrăcăminte și încălțăminte. Și cu 6 puncte procentuale peste totalul investițiilor făcute de populație, ceea ce înseamnă construcții de case ori cumpărări de locuințe, de terenuri, de obligațiuni sau de participațiuni la capitalurile unor companii. Miza investițiilor familiale fiind bunăstarea. Iar visul de bunăstare e ultimul punct pe listă dacă oamenii nu sunt mințiți. Pentru că dacă nu sunt mințiți, dacă li se spune adevărul, vor afla că mai întâi trebuie să fie puse în mișcare investițiile, inovațiile, tehnologiile și strategia lucrului bine făcut. Ceea ce înseamnă că nu va fi de ajuns să avem un PIB cu plus și încă doi-trei indicatori buni, care să țină economia în picioare, pentru ca o mare parte a populației să ajungă la bunăstare. Problema nu va fi rezolvată fără să fie asigurată dezvoltarea țării, atât din punct de vedere social, cât și economic.

Apropo de case. Legea „dării în plată”, aflată doar la un pas înaintea adoptării în Camera Deputaților, nu știu cât echilibru va aduce în raporturile dintre bănci și cei care au luat împrumuturi garantate cu case. Dar cred că, în continuare, statul va fi nevoit să intervină dacă vom dori să nu asistăm la o perturbare a creditului, ca factor relevant de bunăstare. Câți vor fi în situația de a da casa băncii pentru a scăpa de datorii? Probabil, foarte puțini. Din 7,4 milioane de „consumatori” care, în litera și în spiritul „Legii dării în plată”, au luat credite din bănci între 2003 și 2015, cei mai mulți – o majoritate covârșitoare – au împrumutat sume mici, pentru a-și cumpăra un televizor, un telefon mobil, aparatură casnică sau, în cel mai bun caz, un automobil. Cei care și-au construit case ori și-au cumpărat o locuință sunt revoltător de puțini. Și spun revoltător de puțini, pentru că numărul lor nesemnificativ exprimă o foarte mică putere de cumpărare a populației țării noastre. Pentru că numai 470.000, din 7,4 milioane, au credite garantate cu case. Iar rata creditelor neperformante este de numai 4,16 la sută la cei cu credite sub 150.000 de euro, în timp ce la creditele ce depășesc această sumă se ridică la 27,74 la sută. Iar restanțe de peste 91 de zile au numai 17.572. Nu cumva, ca efect al riscului moral, toți ceilalți ar simți o amară dezamăgire? Și nu cumva riscul moral s-ar extinde la toți cei 7,4 milioane de debitori – acum în mare majoritate bun- platnici?

E clar care sunt grijile celui care se împrumută: să plătească ratele, lună de lună. Societatea beneficiind de două ori. Prima dată apar stocuri de case noi sau sunt vândute mai multe bunuri de consum; a doua oară, cei care și-au luat case sau alte bunuri pe credit vor avea o grijă mărită să nu-și piardă slujba ca să-și poată rambursa creditul. Dar nu este exclus și un alt deznodământ: să-i vedem pe mulți dintre bun-platnici tentați să nu-și mai onoreze datoriile.