Adrian Vasilescu, BNR: Drepturile României asupra aurului din „Dosarul Moscova“ sunt istorice și sunt consfințite de lege

Săptămâna trecută, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, Banca Națională  a expus documente de necontestat, referitoare la drepturile României asupra aurului depozitat în  Rusia în 1917. Valabilitatea contractului din care  rezultă calitatea  României de proprietar al aurului încredințat Rusiei, nu a fost niciodată contestată. Exponatele reprezintă probe juridice întărite de   convențiile încheiate cu Rusia aliată sub presiunea evenimentelor, într-un moment dramatic din Primul Război Mondial. Expoziția a avut un ecou puternic în rândul parlamentarilor europeni. Presa a trimis mai departe informațiile spre public. Notă singulară a făcut însă Radu Golban – cu două pamflete publicate în „Cotidianul“ – care, întorcând spatele istoriei, a formulat scenarii  abracadabrante.

Încercarea lui Radu Golban de a-și convinge cititorii că  dreptul României de a-i fi restituit oricând, la cerere, aurul depozitat la Moscova… și-ar fi pierdut forța juridică este lovită de nulitate absolută. Pentru că documentele la care  el face apel – folosind o logică  șchioapă – au fost invalidate deja în împrejurări istorice și juridice binecunoscute.  Este vorba despre Tratatul de pace de la București, din 1918, semnat din partea română de Alexandru Marghiloman, care îndeplinea un foarte scurt mandat de prim-ministru.  Tratat nul de drept pentru că nu a fost niciodată promulgat de Regele Ferdinand I.  Cum, tot nul de drept este și Tratatul de la Brest-Litovsk, care conținea și el o condiție de forță: să fie ratificat de toți semnatarii. Or, guvernul comunist rus a denunțat documentul în noiembrie 1918. După care, în aprilie 1922, la Rapallo, și  Germania  a acceptat anularea tratatului de la Brest-Litovsk.

Nulitatea juridică și istorică a celor două tratate este și motivul pentru care Radu Golban, invocându-le, se rezumă doar la enunțuri fără analiză juridică. Cum este  și aceea că „tezaurul românesc de la Moscova nu este o comoară pierdută; este un simbol al unei gândiri de golan în momente critice“.