Adrian Vasilescu, BNR: Drumul până la bunăstare

PIB-ul nostru e o rană deschisă, care sângerează, dar nu din cauza dinamicii lui actuale. Din martie 2011 avem creștere economică plus. Problema e alta: România, a șaptea țară din Uniunea Europeană după mărimea populației, se situează pe locul 17 după PIB-ul total și pe locul 28 în privința PIB-ului pe locuitor. Și iată, mai vine să pună gaz peste foc și iluzia că o inflație mare ne-ar ajuta să obținem creștere economică, să echilibrăm bugetul și să fie plătite mai ușor datoriile către bănci. O nebunie. Ar fi o creștere economică pe hârtie, nominală – și nu reală! –, care ar pune în mișcare spirala venituri-prețuri, fără să facă altceva decât să urce îngrozitor de mult costul vieții.

Ieșirea din zona lanternei roșii implică un proces îndelungat, complex și dificil. Și un efort uriaș de grabnică restructurare a întregii activități economice. Numai așa țara se va putea angaja pe două fronturi: unul pentru regenerarea muncii în spiritul vocației pentru lucrul bine făcut și altul pentru consolidarea creșterii economice sustenabile.

O întrebare nu are însă cum să fie evitată. O întrebare tulburătoare. Și anume: dacă România a avut parte, între 2000 și 2008, de nouă ani de boom, în care au dominat o creștere economică peste media europeană și o dezinflație accentuată, de ce n-a urcat în clasamentul Uniunii Europene? Să judecăm. Mai întâi, nouă ani de boom economic n-aveau cum să răstoarne o realitate statornicită în multe decenii de rămâneri în urmă. Apoi, creșterea economică din anii 2003- 2008 n-a fost sustenabilă. Sunt două motive, dintre multe altele, care explică de ce revirimentul așteptat nu s-a produs.