Adrian Vasilescu, BNR: Explozia numărului de carduri în România nu are nicio legătură cu masa monetară

Statistica – pentru că nu i se permit aproximările – folosește zecimale. Dacă ne interesează câte carduri sunt emise de băncile românești… românilor, cifrele –  rotunjite – arată că 18 milioane sunt carduri de debit – alimentate cu bani de către posesori – iar 3 milioane sunt carduri de credit, ceea ce înseamnă că până la un anumit plafon, din contractul cu banca, posesorul poate face oricând cumpărături, ziua și noaptea, ori poate scoate bani de la un bancomat, sub formă de împrumut. Media numărului de carduri pe gospodărie, raportată la cele 7 milioane de gospodării din România, este  3. Așadar 3 carduri la… 2,7 persoane – media statistică a numărului de persoane dintr-o gospodărie. Mai multe carduri, deci, decât persoane. Îmi amintesc că, pe la jumătatea anilor 1990, când în țările dezvoltate lua avânt plata cu cardul, într-o conferință de presă la BNR un jurnalist l-a întrebat pe marele profesor Costin Kirițescu (care era membru în Consiliul de Administrație) când vom avea și în România carduri. I-a răspuns prompt: „Când bucata de plastic, căreia îi spunem card, va putea fi lipită pe fruntea lăutarului!“… Gluma avea și un sâmbure de adevăr. Pentru că într-un moment în care, în tranzacții, un ordin de plată între două localități sau chiar și în aceeași localitate… aștepta și două săptămâni până să fie onorat,  speranța trecerii la plăți instant făcute cu mijloace electronice nici măcar nu se născuse.

Astăzi, în România – având un card bancar în lei și un telefon cât de cât modern – este cât se poate de firesc ca, dintr-un sat de munte, să telefonezi la Paris ori la Berlin, să rezervi o cameră de hotel și s-o și… plătești. Iar acest salt, ce a produs o schimbare radicală în calitatea vieții, este posibil să-i determine pe unii analiști –  dintre cei care susțin public că în România „se tipăresc sume suplimentare de bani decuplate de productivitate și de creșterea reală de bunuri și servicii“ – să creadă că din această cauză… suportăm un ciclu atât de lung de creștere a prețurilor de consum. Gândind, probabil, că excesul de carduri… ar putea contribui la „umflarea masei monetare“.  Și că, mai departe, o masă monetară umflată ar produce inflație.

Altfel, care ar putea fi explicația că autorii acestei ipoteze  – fără dovezi, fără suport teoretic în concordanță cu dezbaterea de idei  aprinsă pe toate meridianele –  continuă s-o susțină: că excesul de bani în circulație ar fi cauza inflației noastre? Și nu că un val inflaționist „a măturat planeta“ și că era inevitabil ca o inflație globală, împinsă de crize suprapuse, să vină și peste România.