Adrian Vasilescu, BNR: Guvernatorul BNR și secretul de aur

Trei sunt stâlpii pe care se întemeiază istoria de 140 de ani a Băncii Naționale a României.  Consolidând un sistem de conexiuni, dezvoltat de-a lungul timpului, între trei mari centre vitale:  legea, specialiștii și moralitatea. Laolaltă, au dat și dau anvergura unei construcții instituționale ce și-a încorporat în gene ceea ce societatea românească  de la cumpăna secolelor XIX și XX  avea mai valoros.          

Coloana Morală, expresie a spiritului instituției, care a făcut să se întâmple tot ceea ce s-a întâmplat în Banca Centrală timp de 140 de ani, a ridicat loialitatea corpului profesional la rang de deviză de prim ordin. Și asta a fost posibil, cu deosebire, pentru că toți cei ce au condus instituția au probat o conduită morală excepțională.

Vorbe mari? Ar putea să pară și așa! Numai că mai presus de vorbe sunt faptele. Ale guvernatorilor, ale personalului și ale mentorului Eugeniu Carada. Cel care a fost de fapt și de drept ctitorul Băncii Naționale. Și care, refuzând demnitatea de guvernator, a condus efectiv Banca Centrală din 1880 și până când a plecat în veșnicie, în 1910. Pentru că numai faptele au putut să-l îndemne pe Nicolae Iorga să scrie la moartea lui Carada: „Fără voie, a părăsit lumea în care până la urmă a stat în rândurile întâi ale muncii. Și, ca să-și răzbune, a lăsat un loc care va rămâne veșnic gol, căci nu se va afla, într-o lume care gustă viața cu patimă, un urmaș al virtuților sale de simplicitate, de renunțare, de credință și de hărnicie”.