Versiunea completă
Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Iluzia excesului de bani

Vă mai amintiți? Premierul din toamna lui 1990 a apărut la televizor. Era în ultima zi a lunii octombrie. Declarația de război („Români, treceți inflația!”) nu a fost însă rostită în clar. Așa au perceput lucrurile numai cei care au înțeles ce va urma.

Mirela Turlan · 10 iulie 2018 · 3 min de citit

Vă mai amintiți? Premierul din toamna lui 1990 a apărut la televizor. Era în ultima zi a lunii octombrie. Declarația de război („Români, treceți inflația!”) nu a fost însă rostită în clar. Așa au perceput lucrurile numai cei care au înțeles ce va urma. Pentru publicul larg însă, prea puțin obișnuit cu analize economice, mesajul a fost cu totul altul. Românii au fost înștiințați că începând de a doua zi (1 noiembrie 1990) urma să se treacă la liberalizarea prețurilor.

Era însă ora 24 și un sfert. Un tren întârziat. Prețurile „înghețate” luaseră deja parte la golirea pieței de mărfuri. „Turiștii comerciali” cumpăraseră din țară tot ce s-a putut cumpăra ieftin și vânduseră scump peste granițe. Speranța ce luase amploare în ianuarie ’90 începuse să piardă înălțime. După ce a condus la reducerea bruscă a săptămânii de lucru. Și la eliminarea  normelor de producție. În plus, fusese folosită întreaga rezervă valutară pentru importuri de bunuri de consum, în timp ce băncile statului au acordat credite bancare pentru plata salariilor mărite fără a fi acoperite cu produse. Mulți gândeau că țara e bogată și că un singur lucru mai era necesar ca să trăim bine: să schimbăm raportul între producție și consum. Asta pentru că, decenii la rând, în prim-plan a fost producția. Consumul era Cenușăreasa. Sosise vremea consumului. Adevărul este că în 1990 consumul a depășit valorile din 1989. Dar nu a mai putut fi egalat în mulți dintre anii care au urmat. Cum, un timp, producția  a scăzut… a scăzut și consumul.

O boală a societății noastre în 1990 era iluzia surplusului de lei. Deși, în realitate, nu banii erau în exces, ci oferta de bunuri și servicii pe piața de consum era mult prea restrânsă. Așa că ne-am ales cu o gravă problemă: în timp ce banii se înmulțeau, mărfurile se împuținau, dar prețurile lor erau tot fixe. Guvernul căuta așadar soluții pentru a absorbi surplusul monetar și a realiza echilibrul bani – mărfuri. Teoria, în această privință, e limpede: se împuținează munca, trebuie să se împuțineze și banii. Altfel, fiecare leu în plus se duce…în prețuri. Iar când prețurile sunt fixe…

Citește și