Adrian Vasilescu, BNR: Inflația: otravă sau medicament? (1)

Parafrazând un celebru adagiu, potrivit căruia filosofia este ceea ce toată lumea știe că este… și despre inflație se poate spune că este ceea ce toată lumea știe că este. Mai cu seamă că, de ceva vreme, până și tratatele de economie au părăsit nenumăratele definiții sofisticate ale inflației, trecând la explicații simple și ușor de înțeles. Lumea întreagă a acceptat o unică definiție: „creșterea generalizată a prețurilor de consum“. A totalității prețurilor, deci, nu doar a câtorva prețuri.

Fenomenul inflaționist în țara noastră are încă nevoie de analize detaliate. Pentru a-i fi bine cunoscute, sub toate aspectele, dimensiunile, specificul, cauzele. Mai ales că seria șocurilor inflaționiste din perioada octombrie 2017 – noiembrie 2018 ne-a convins și mai mult, dacă mai era nevoie, că lupta cu inflația a fost și rămâne grea. Îndeosebi fiindcă tratamentele ce pot fi aplicate au multe contraindicații. Și încă un detaliu: ca și în medicină, și în economie se aplică principiul că nu există boli, ci numai bolnavi. Interesează așadar, cu prioritate, cum se manifestă boala numită inflație în corpul economiei românești.

Noi, după ce ani de zile am cochetat cu prea multă inflație, iar alți câțiva ani ne-am împăcat cu prea puțină inflație, suntem preocupați acum – în momentele în care nu intervin șocuri care să perturbe creșterea prețurilor – să normalizăm climatul inflaționist. După ce, prea mult timp, inflația anormală a viciat comportamentul întregii societăți. Și asta pentru că ruleta prețurilor, care pornise să se învârtească repede, tot mai repede, începând de la 1 noiembrie 1990, s-a dovedit a fi necruțătoare.