Adrian Vasilescu, BNR: Legea, instituția, echipa… (3)
Instituție fundamentală, Banca Națională a României se bazează, pe lângă centrala din București, pe nouăsprezece sucursale și agenții. Bucureștii găzduiesc centrala și o sucursală de tip special (sucursala regională București) iar celelalte cinci sucursale regionale își au sediile în Cluj-Napoca,…
Instituție fundamentală, Banca Națională a României se bazează, pe lângă centrala din București, pe nouăsprezece sucursale și agenții. Bucureștii găzduiesc centrala și o sucursală de tip special (sucursala regională București) iar celelalte cinci sucursale regionale își au sediile în Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara. Agențiile, răspândite proporțional în întreaga țară, își au sediile în Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Buzău, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu și Târgu-Mureș. Instituția în ansamblu – cuprinzând centrala, sucursala de tip special, sucursalele regionale și agențiile – care încă din 1991 și-a redobândit identitatea de bancă centrală a țării – a avut și șansa unică de a fi moștenit un impresionant patrimoniu imobiliar.
Dacă Banca Națională n-ar fi avut această mare șansă – de a deține în proprietate, cu drepturile depline de posesie, folosință și dispoziție impuse de Codul Civil, un patrimoniu de valoarea celui moștenit – ar fi fost obligată, în 1991, să își închirieze clădirile în care să funcționeze. Și poate, într-o a doua etapă abia, să-și construiască propriile clădiri. Oricare dintre aceste două soluții, închirierea sau construcția de noi spații, ar fi pălit în fața avantajului competitiv oferit de vastul patrimoniu ce a fost gândit să servească pe deplin activitățile din centrală și din sucursale. Și totodată să contribuie la estetica și personalitatea Capitalei și orașelor în care Banca Națională a decis să-și desfășoare activitatea.
Martorul cel mai autorizat este istoria. Reiese, din documentele selectate de istorie, că înaintea instituției a fost ideea. Iar ideea s-a născut în mintea omului politic Ion C. Brătianu și a prietenului său Eugeniu Carada. Când? Cu mult înainte de 1880! Chiar înainte de 1867 – anul în care a fost legiferat sistemul monetar al leului – Brătianu s-a pronunțat cu forță în favoarea înființării unei bănci centrale. Într-un discurs electrizant, și-a exprimat convingerea că de haosul monetar – care menținea jos nu doar puterea de cumpărare a populației, ci și viața economică în integralitate – „nu vom scăpa înainte de a da țării o instituție care să ordoneze circulația monetară și creditul“.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026