Adrian Vasilescu, BNR: Miza pe consum

În topurile competitivității economice n-avem un loc de invidiat. Iar mulți dintre cei care văd posibilă o schimbare de locuri invocă – ignorând producția de bunuri și de servicii, inclusiv exporturile și investițiile – o unică soluție: să fie stimulat consumul. Dar pentru mai mult consum ar fi nevoie, întâi și întâi, de bani mai mulți. De unde?

O carte  importantă, publicată în 1935, deschide în acest sens un câmp vast de analiză. Titlul cărții: „Drumul echilibrului financiar“. Autorul: Virgil Madgearu. Vedem cum marile dureri ale economiei românești din anii de după Primul Război Mondial – cu deosebire productivitatea sub media europeană, un randament scăzut al mașinilor, calitatea slabă a multor produse – erau actuale și în decembrie 1989, după câteva decenii de „prefaceri comuniste“. Unele sunt actuale și acum. Profesorul Madgearu, în 1935, vedea o singură cale bună: creșterea imediată a veniturilor populației. „Asta propunem și noi“ – vor spune, desigur, adepții relansării economice prin creșteri salariale, care să ducă la intensificarea consumului și, mai departe, la producții mai mari. Dar Madgearu, care nu era un neștiutor în materie de legități economice, n-a gândit vreodată că voluntarismul în economie nu se răzbună cumplit. În toate împrejurările. Așa că, atunci când a scris, negru pe alb, că vede pentru România „o singură cale bună: creșterea imediată a veniturilor populației“,  nu a crezut nicio clipă că un astfel de pas ar putea să fie făcut, pur și simplu, prin pomparea de bani și prin umflarea veniturilor fără nicio legătură cu productivitatea și eficiența muncii.

Logica economică ne conduce spre o ecuație simplă: atât timp cât nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii și sistemul intereselor, a forța motoarele consumului, în speranța că vom avea mai mult PIB, ar însemna să ne afundăm și mai rău în ineficiență. Pentru că numai într-un climat economic sănătos, competițional, mai mult consum ar însemna și mai multe valori adăugate.