Adrian Vasilescu, BNR: Premieră: nicio întrebare despre inflație

Cărțile de jurnalistică scriu că trenurile care ajung la timp în gară nu interesează mass-media. Trezesc interes doar trenurile care întârzie. O dovadă (de fapt nu mai știu a câta dovadă) am avut-o luni, când INS a publicat comunicatul privind inflația în luna aprilie. De-a lungul întregii zile, de dimineață până seara, am fost căutat de mai mulți jurnaliști – de la televiziuni, de la posturi de radio, din presa scrisă ori de la agenții de știri –, fiind solicitat să răspund la nenumărate întrebări privind creditele în franci elvețieni și în euro, dobânzile la depozitele bancare, reluarea creditării, decizia privind trecerea la euro în 2019 și multe altele. Nicio întrebare însă despre inflație. De 18 ani, de când lucrez la Banca Națională, a fost întâia dată când, într-o zi în care s-a publicat rata inflației, nu am primit nicio întrebare legată de această temă. Să înțelegem că inflația e socotită deja un tren care ajunge la timp în gară? Cum aprilie 2014 a fost a opta lună, una după alta, de când rata pe 12 luni a mișcării prețurilor s-a situat sub 2 la sută, putem trage o astfel de concluzie.

E cert, inflația a acostat într-un port liniștit. Faptul că, în aprilie, s-au ieftinit produse cum sunt franzelele, cartofii, uleiul comestibil, carnea de porc și de pasăre, ouăle, zahărul, energia electrică, gazele, chiriile, transportul urban, telefoanele, în timp ce marea masă a mărfurilor și serviciilor a crescut lent, intră (firesc?) în conul de umbră. Ciudat este însă faptul că până și mult mediatizatele accize, care în aprilie au împins prețurile în sus cu 3,16 la sută la combustibil și cu 1,77 la sută la țigări, urcându-le semnificativ peste media generală lunară de numai 0,27 la sută, au fost uitate. Deși, în noua conjunctură, inflația (de fapt dezinflația) este un fenomen mult mai interesant decât mișcarea prețurilor în 2010 și 2011, chiar și în 2012, când aveam cele mai mari creșteri de prețuri din Uniunea Europeană. Și, în consecință, merită judecăți de valoare profunde și detaliate.

O creștere anuală a prețurilor de numai 1,21 la sută e un pas înainte spre bunăstarea râvnită. Important este însă ca această nouă poziție să fie consolidată. Bătălia nu s-a sfârșit. Sigur, inflația (mișcarea agresivă în sus a prețurilor) a făcut și bine. În sensul că, fără inflație, nu am fi scăpat de gravul dezacord dintre banii (mulți) și mărfurile (puține) de pe piața românească. Răul a fost însă mare și populația a căpătat o spaimă cumplită de inflație. Mai ales că în anii cu inflație foarte mare, uneori galopantă sau chiar explozivă, economia nu a funcționat bine. Inflația mare a lovit puternic în  stimulentele muncii. Prețurile cățărătoare au îndepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii și performanței profesionale. Iată o cauză, una dintre multe altele, ce a făcut ca noi să nu avem încă decât o eficiență modestă.