Adrian Vasilescu, BNR: Protecția consumatorilor de servicii financiare - în dezbatere (I)
Știrea că pe rolul Parlamentului ar fi fost înregistrată o inițiativă legislativă, având ca obiect transferul protecției consumatorilor de servicii financiare la Banca Națională, nu a fost confirmată.
Știrea că pe rolul Parlamentului ar fi fost înregistrată o inițiativă legislativă, având ca obiect transferul protecției consumatorilor de servicii financiare la Banca Națională, nu a fost confirmată. O asociație cu rol asumat în „informarea, consilierea și educarea consumatorilor“ – „Credere“ – s-a grăbit să avanseze opinii în contradictoriu cu potențiala inițiativă parlamentară. Mai multe publicații, inclusiv unele cu trafic mare, le-au difuzat. Spun „potențiala inițiativă parlamentară” pentru că, deși nu este depus un proiect de lege, premisele sunt în …sala de așteptare. A început documentarea, au fost făcute analize iar mass-media și-a manifestat interesul pentru temă.
Există, deci, problema! Anii din urmă, cu experiența a două crize, una încă în curs, au impus schimbări de paradigmă în strategiile băncilor centrale. Iar Banca Națională a României a intrat în cadența acestor mari schimbări. Digitalizarea a dat o nouă perspectivă politicii sale monetare. Globalizarea bătăliei cu clima a grăbit pregătirile pentru implicarea în susținerea finanțării economiei verzi. În timp ce intensificarea presiunilor, în plan global, pentru ca băncile centrale să primească un mandat legal de protejare a consumatorilor de servicii oferite de piețele financiare a atașat tema programelor de cercetare ale BNR. Context în care o atenție specială este acordată dezbaterilor si curentelor ce exprimă, cu evidente particularități de la o țară la alta, tendințele din Uniunea Europeană referitoare la noua arhitectură a cadrului instituțional rezervat protecției consumatorilor de servicii financiare.
Recent, CA al BNR a adoptat, după o solidă analiză comparativă, un set de decizii privind adecvarea la eventualitatea că autoritățile statului, în ultimă instanță Parlamentul României, ar hotărî să transfere băncii centrale, prin lege, arbitrajul relațiilor dintre instituțiile financiare și clienții neprofesioniști. Desigur, o astfel de hotărâre ar impune nu doar analize de oportunitate și de legalitate, ci și un repertoriu de responsabilități ce i-ar reveni băncii centrale, de la un rol nou în asigurarea integrității piețelor financiare și a intermediatorilor financiari la identificarea problemelor – acute sau cronice – până la soluționarea lor operativă. Și cum există deja modele, acumulări de experiențe ale unor bănci centrale, BNR a trecut la analiza lor. Așa cum a analizat, ani la rând si caz cu caz, în cadrul unui comitet specializat, experiențele tuturor țărilor care și-au pregătit și au trecut examenele de aderare la Zona Euro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026