Adrian Vasilescu, BNR: Și-acum ce avem de făcut?
De unde pornim în construcția României de după criză? De la multe lecții învățate din 2009 și până în prezent, de la multe corecții făcute în acești ani în activitatea economică.
De unde pornim în construcția României de după criză? De la multe lecții învățate din 2009 și până în prezent, de la multe corecții făcute în acești ani în activitatea economică. Dar și de la un dezacord dramatic între numărul locuitorilor țării și valorile PIB-ului. România, a șaptea țară din Uniunea Europeană după mărimea populației, ocupă abia locul 17 în ceea ce privește valoarea adăugată și locul 27, din 28, în privința PIB-ului pe locuitor. La care se adaugă adevărul că societatea românească, în mare parte, nu a ajuns încă la o judecată sănătoasă, care s-o ajute să înțeleagă ce o trage înapoi, să vadă unde se află și unde ar putea să ajungă, ce are de făcut. Și, mai cu seamă, să vadă că nu va scăpa din această capcană dacă nu va fi regenerată munca.
De unde ar putea să înceapă regenerarea dorită a muncii? Numai și numai de la trezirea din vis a tuturor companiilor răsfățate până în prezent cu ferirea de competiție, de la zbaterea lor pentru a se schimba, pentru a produce mai bine, mai ieftin. Căci numai într-un climat concurențial toate aceste companii vor înțelege că nu mai e de ajuns să producă mai mult, că trebuie să și vândă ceea ce produc. Să aibă, deci, piață. Să fie competitive.
Fără regenerarea muncii, economia nu va prospera, iar producția internă nu-și va dobândi sensul real, acela de furnizor de bunuri și de servicii pentru consum, de locuri de muncă și de bani. Pentru o astfel de reformă va fi însă nevoie de mai multă voință și de mai multă înțelegere socială. Și va fi nevoie, totodată, de tot mai mulți investitori, care să fie atrași cu legi bune și stabile, cu un climat economic prietenos și cu sisteme optime de valorificare a investițiilor. Nimic nu-i va atrage însă, într-o mai mare măsură, decât un bun climat investițional pentru valorificarea optimă a capitalului intern.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026